Comisia Europeana in sprijinul intreprinzatorului privat

Comisia Europeana (C.E.) a publicat, in luna februarie 2006, o comunicare menita sa stimuleze educatia antreprenoriala in Europa. „Agenda Lisabona” relansata in anul 2005, reprezinta punctul de plecare al acelei comunicari, prin obiectivul sau de conservare cu succes a modelului social european. Doza substantiala de utopie a „agendei” este penalizata, insa, de cei mai inalti reprezentanti ai Uniunii Europene, precum Javier Solana, care a rebotezat-o peiorativ „dezastrul Lisabona” .
In mod pragmatic, perpetuarea acestui model necesita o crestere economica mai sustinuta, mai multe societati comerciale noi, mai mult spirit de initiativa si, deci, mai multe intreprinderi mici si mijlocii. Dar cine sa le creeze ? Este nevoie de un minim de educatie pentru a demara o afacere, pentru ca un om in puterea varstei sa se incumete la asumarea riscului propriei afaceri.

Daca asociem asumarea propriei afaceri cu o aventura, atunci prin comunicarea sa, Comisia Europeana vrea sa stimuleze aventurierii, intreprinzatorii care au curajul de a infiinta o noua intreprindere si a risca o investitie. Acesti oameni au nevoie de bani, care pot proveni din propriile economii anterioare, din credite sau granturi, dar au nevoie si de un cadru juridico – institutional stimulator, poate inainte de toate, au nevoie de o bruma de cunostinte despre cum functioneaza o afacere. Aceasta bruma de cunostinte vrea Comisia sa o puna la dispozitia intreprinzatorului privat.

In acest scop, impreuna cu Guvernul Norvegiei, Comisia a organizat o conferinta la Oslo, in perioada 26-27 octombrie 2006, pe tema " Educatia antreprenoriala in Europa – consolidarea mentalitatii de afaceri prin educatie si invatamant ". Structurata pe ateliere de lucru, conferinta a elaborat initiative concrete pentru punerea in practica a recomandarilor C.E. din februarie 2006. Printre aceste recomandari se numara crearea unui fond mai bogat de proiecte si materiale didactice, o mai rapida diseminare a celor mai bune practici si mai multe proiecte public - privat. O alta recomandare a fost aceea de imbinare a invatamantului secundar cu educatia antreprenoriala si de includere in programa invatamantului superior a contactelor cu oameni de afaceri de succes, precizand mai mult scopul final al institutiilor academice.

Lipsa structurilor administrative intermediare, la acea conferinta, devine simptomatica nu numai pentru educatia permanenta in U.E., dar si pentru intreaga Strategie Lisabona. Daca la nivelul institutiilor europene si al actorilor finali (intreprinderile mici si mijlocii) interesul se manifesta prin participarea la diversele initiative si prin actiunile intreprinse, la nivelul de mijloc, cel al statelor membre, cu cateva exceptii remarcabile (Marea Britanie, Danemarca, Suedia), indiferenta si lipsa de preocupare sunt evidente. Norvegia, nemembra a U.E., se remarca si ea in sens pozitiv prin implicarea activa a statului in educatia permanenta. In rest, apatia si retorica mentin cetatenii europeni la un nivel antreprenorial mult sub cel din Statele Unite ale Americii. Fara a sugera necesarmente o corelatie, constat ca exact cele trei vechi state membre ale U.E. care nu au preluat moneda unica europeana (Marea Britanie, Danemarca, Suedia) acorda o mai mare atentie educatiei antreprenoriale.

Intelegand situatia, Comisia Europeana a introdus un nou " program comunitar integrat de educatie permanenta ", cu intrare in vigoare din anul 2007, prin care va sprijini proiectele novatoare de dimensiuni europene, menite sa consolideze atitudinea antreprenoriala si sa activeze contactele intre firme si institutiile de invatamant.  Banii alocati vor proveni de la Fondul Social European.

Conceptul de " educatia permanenta " : clarificari terminologice

Intalnit in engleza cel mai des sub forma " lifelong learning " – LLL, sau in franceza ca "éducation des adultes ", termenul " educatie permanenta " are multiple definitii si forme de prezentare. In mod cert, toate se refera la invatamantul de " dupa educatia initiala " , la formarea pe tot parcursul vietii, dar dupa scoala de baza.
Daca exista invatamant " prescolar ", eu mi-as permite sa vorbesc si de un " invatamant postscolar " care sa inglobeze „educatia permanenta”.  De regula conceptul se refera la instruirea adultilor intrati deja in viata profesionala, carora le ofera noi cunostinte profesionale, schimbarea profesiei, ameliorarea cunostintelor si a performantelor la serviciu, formarea in noi meserii etc.

Conform definitiei „Eurostat”, indicatorul statistic „educatia permanenta” (LLL) reprezinta o fractie, in care la numarator se inscrie numarul persoanelor in varsta de 25 – 64 ani care au fost cuprinse intr-un program de educatie sau pregatire profesionala in ultimele 4 saptamani precedente sondajului, iar la numitor numarul total al populatiei din categoria respectiva de varsta, din care se exclude numarul celor intervievati, dar care nu au dat nici un raspuns. Metodologia este precis descrisa de „European Union Labour Force Survey” (EU LFS). Asadar, indicatorul are la baza o variabila care ar putea fi denumita „participarea in programe de educatie si formare profesionala in ultimele 4 saptamani”. Mai departe, statisticile pot aborda indicatori mai detaliati, pe categorii de educatie, de exemplu „participarea la cursuri periodice”.
Activitatile autodidactice sunt excluse din aceste statistici. Tocmai aceste activitati, insa, pot deveni substantiale in formarea continua. Inainte de toate, individul trebuie sa fie motivat sa invete.

L-am ascultat, in ziua de 20 noiembrie 2006, pe George Soros, la Centrul de Politici Europene (EPC) din Bruxelles, prezentandu-si reusita in viata drept o „cautare a actiunii si nu o cautare a recunoasterii” si sugerand astfel ca nu multimea diplomelor conteaza, ci abilitatile practice ale individului. Capacitatea de a iesi din situatii de criza, din dezechilibre, prin optiunea pentru actiune si creativitate si nu prin optiunea pentru haos si deznadejde, confera individului masura reusitei. Recunoasterea propriilor neajunsuri si imperfectiuni, ca motor al educatiei constiente, pare a fi reteta lui Soros. Afirmarea individului in societatea postsocialista, dorinta sa de cunoastere si actiune ca o eliberare a capacitatilor de initiativa inhibate anterior, devine un atú in mana indivizilor din Estul si Centrul Europei.

Sapte miliarde de euro pentru noile programe de educatie permanenta ale U.E., pe perioada 2007 – 2013

Parlamentul European a adoptat, pe 25 octombrie 2006, dupa multe modificari, propunerea C.E. de program in domeniul educatiei si invatamantului pe perioada 2007-2013. Acest program apare la 20 de ani de la introducerea programului Erasmus, program devenit simbol pentru educatia universitara. Intitulat " Programul educatiei permanente " , el se refera mult mai putin la finantari fata de forma sa initiala, dovedind inca o data ca procesul legislativ comunitar dilueaza substanta propunerilor initiale de norme, pentru a ajunge la un compromis.

Un studiu publicat recent de C.E. despre " tendinte in educatia adultilor " semnaleaza unele ramaneri in urma, atat ca politici, cat si ca finantari. Plecand de la acestea, s-a alocat unui program compact bugetul de 7 miliarde €, care sa consolideze schimburile, cooperarea si mobilitatea intre sistemele de educatie si de pregatire profesionala in cadrul U.E.
Succesor al celor trei programe existente pana in prezent ( Socrates, Leonardo da Vinci si eLearning) programul adoptat de Parlament se structureaza pe 4 piloni sau subprograme. Subventiile si granturile comunitare se vor acorda pentru proiecte care stimuleaza mobilitatea transnationala a indivizilor, care promoveaza parteneriatele bilaterale si multilaterale, sau care amelioreaza calitatea invatamantului indeosebi prin incurajarea inovatiei. Cei patru piloni provin din vechile programe, permitand o continuitate in realizarea proiectelor :
1. Comenius (1,047 miliarde €) se adreseaza invatamantului prescolar si scolar, incluzand studiile liceale, pana la nivelul studiilor superioare ; va angrena cel putin 3 milioane de persoane in activitati educationale
2. Erasmus (3,114 miliarde €) este destinat invatamantului superior (universitar), inclusiv miscarii transnationale de studenti ; pana in anul 2012 vor fi angrenati peste 3 milioane de studenti;
3. Leonardo da Vinci (1,725 miliarde €) se adreseaza celor aflati la cursuri de formare profesionala si training, inclusiv celor plasati in intreprinderi altii decat studentii, dar si institutiilor si organizatiilor care ofera si faciliteaza asemenea cursuri si plasamente ; vor fi plasati in intreprinderi circa 80.000 de persoane pe an;
4. Grundtvig (0,358 miliarde €) se adreseaza tuturor celor incadrati in " educatia adultilor ", precum si institutiilor si organizatiilor care ofera si faciliteaza asemenea educatie; pana in anul 2013 vor fi sprijiniti anual circa 7.000 de indivizi angrenati in „educatia adultilor”.

In afara acestor 4 piloni, se va introduce si un " program transversal " (0,369 miliarde €), care va facilita cooperarea si inovarea in invatamantul permanent, va promova invatarea limbilor straine, dezvoltarea tehnologiei informatiei si va disemina rezultatele obtinute pe cei 4 piloni ai programului de baza. Comisia are in vedere o serie de indicatori privind educatia permanenta, prin care comensureaza progresele fiecarui stat membru in directia obiectivelor politice si sociale, spre o mai buna comparabilitate si facilitatea schimbului de idei si bune practici.

Propunerea initiala a C.E. a suferit modificari substantiale. Subprogramul Grundtvig, de exemplu, avea alocata, initial, o suma de 7 % din bugetul total al programului, ajungand in final la numai 4 %. Acesta este efectul lobby – ului comunitatii de afaceri, care nu are prea mult de castigat din educarea persoanelor varstnice.

Romania si educatia permanenta

Cota pe care o va primi Romania din aceste 7 miliarde ar trebui sa fie proportionala cu populatia tarii. Graficul de mai jos poate fi interpretat, cu doza de relativitate specifica statisticilor, drept proportia in care se vor imparti, intre 27 de state membre ale U.E., cele 7 miliarde €.

Odata cu primirea portofoliului de „multilingvism” in Comisia Europeana, Romania va avea un profil sporit in sfera educatiei, chiar daca se spune ca, dupa intrarea in executivul european, respectivul demnitar nu mai reprezinta interesele nationale.
Cu toata relativitatea lor, statisticile situeaza Romania printre tarile care neglijeaza educatia permanenta. Daca in materie de invatamant in sensul clasic suntem comparabili cu media U.E., la „educatia permanenta”, oricat de ingaduitori am fi, nu avem motive de lauda. Daca luam in considerare recentele date ale Comisiei Europene, Romania cheltuieste anual numai 109 € pentru formarea unui angajat, in timp ce danezul primeste 1049 €., iar bulgarul si cehul 293 €. Totusi, romanul „se descurca”. Tinerii romani sunt bine cotati la Bruxelles, in noile posturi din institutiile europene. Cred ca in buna parte sunt autodidacti si dornici de munca si de autoperfecftionare, fara sa mai astepte investitiile statului sau programele comunitare care sa-i formeze pe tot parcursul vietii. As numi Romania, astfel, o tara saraca in investitii pentru formarea fortei de munca, dar bogata in forta de munca formata. Aceasta bogatie provine din dorinta indivizilor de a da frau liber creativitatii, dorintei de a trai mai bine.

Dincolo de investitia statului sau a societatii, dorinta omului de a invata este primordiala. Am intalnit in noiembrie 2006, la Oslo, un suedez de peste 70 de ani, care a facut o superba prezentare in „Power Point”, iar in timpul altor prezentari isi lua notite direct pe laptop. Mi-a vorbit despre convingerea sa privind capacitatea de regenerare a celulelor nervoase, la varste inaintate, daca sunt antrenate sistematic.

Cred ca la romanii trecuti de 45 de ani, educatia permanenta are o componenta de baza: renuntarea la balastul cunostintelor inutile acumulate in scoala, mai ales la cele nocive, cum ar fi economia politica socialista, cu adoptarea in paralel a noilor cunostinte despre economia de piata.

De ce trebuie sa invatam permanent? Corelatia educatiei permanente cu piata muncii are dedesubturi destul de confuze. Daca un adult invata  o noua meserie, el se va orienta bine pe o piata flexibila a muncii si isi va gasi un loc de munca, reducand astfel somajul si crescand gradul de angajare. Pe de alta parte insa, un pensionar care se ambitioneaza sa invete si sa ramana activ pe piata muncii, cu noi abilitati profesionale, poate sa ia locul de munca unui tanar, mai putin orientat, care astfel ramane somer. In plus, prea multe calificari sau diplome strica. „Vanatorii de diplome” ajung uneori frustrati fata de ofertele de munca pe care le primesc, tinand cont de efortul continuu de a se califica, in felul acesta educatia permanenta ajungand, paradoxal, sa fie contraproductiva.

Educatia permanenta se leaga si de timpul de munca. Romania beneficiaza, in buna parte, de „privilegiul” de a nu controla respectarea legii care limiteaza saptamana de lucru. In Franta, cand s-a introdus saptamana de lucru de 35 de ore, sau in Uniunea Europeana cand s-a adoptat directiva cu limitarea saptamanii de lucru la 48 de ore, s-a avut in vedere atat protectia sociala, cat si o „calmare” a cererii de locuri de munca. Daca o persoana lucreaza un timp mai scurt, lasa loc si altora pe piata muncii, deci sporeste gradul de ocupare. Productivitatea insa este afectata. Cei ce se straduiesc sa invete pentru a ramane activi, isi vor gasi mai usor de lucru pe o piata ca a Marii Britanii, care a reusit sa-si mentina derogarea de la saptamana de lucru europeana de minimum 48 de ore. Divergentele de opinii pe aceasta tema au condus, pe 7 noiembrie 2006, la un esec in consiliul ministrilor muncii din U.E., in privinta modificarii „directivei timpului de munca”. In prezent, 23 de state din cele 25 incalca directiva existenta, indeosebi in cazul asistentelor medicale, doctorilor si altor persoane angajate in serviciile de „salvare”, al caror timp „de garda”, adaugat la orele de serviciu, depaseste cele 48 de ore saptamanal, calculate cumulativ la scara unui intreg an.

Doua concluzii se desprind. Prima: principalul responsabil pentru formarea continua, pentru educatia permanenta, este individul insusi si nu statele sau Uniunea Europeana. A doua concluzie: daca statul roman vrea sa se implice activ in educatia permanenta si sa adauge o valoare la practicile existente in U.E.,  cea mai buna investitie pe care ar putea sa o faca ar fi introducerea internetului gratuit in spatiile publice. Nu ar costa extrem de mult, nu ar fi un capat de tara, sau chiar daca ar fi, tot ar merita investitia, caci nimic nu este mai important decat fiinta omeneasca purtatoare de cunostinte si abilitati, orientata spre binele societatii.

O analiza de Radu Serban, publicata si in "Tribuna economica". Radu Serban este adjunct al sefului de Misiune a Romaniei in Belgia, dar a scris acest articol in nume personal.